Despre - Alice Books
Alice Books Logo
jurnalele

Alice Books s-a lansat în 2021 şi-şi propune să publice cărţi fel de fel, din literatura tuturor popoarelor, pentru cei mici şi cei mari, cărţi care îţi dau de gândit, cărţi care te ajută să evadezi, cărţi care te ţin cu sufletul la gură, cărţi care te familiarizează cu alte culturi, cărţi controversate, cărţi la capătul cărora eşti puţin schimbat. Practic, dacă ne place o carte şi credem că ţi-ar putea plăcea şi ţie, nu ne cramponăm neapărat de domeniu. O lăsăm mereu pe Alice să ne îndrume. Ţi-am fi recunoscători dacă ne-ai scrie şi ne-ai spune ce părere ai despre cărţile noastre, ce am putea îmbunătăţi şi ce ai vrea să mai vezi tradus în limba română.

Cât despre noi, lucrăm cu cărţile din 2005, le-am corectat, le-am redactat, le-am paginat, le-am tradus, practic, singurul lucru pe care nu-l făcuserăm era să le publicăm noi înşine. Acum facem şi acest pas. Şi vom lăsa cărţile pe care le publicăm să vă spună mai multe despre noi.

Cărţile noastre se găsesc pe rafturile librăriilor Cărturești, Humanitas și Librarium sau pot fi comandate online, de aici.

Dacă vrei să ne sugerezi o carte ce ar merita publicată în limba română, vrei să depui un manuscris sau să ne laşi câteva rânduri despre cărţile noastre, scrie-ne la hello [at] alicebooks [punct] ro