Roman nominalizat la International Booker Prize și Dublin Literary Award
Un roman amuzant, emoționant, surprinzător și pătrunzător și unul dintre debuturile cu cele mai mari vânzări din Coreea de Sud a ultimilor ani, Îndrăgostiți la Seoul spune povestea unui tânăr gay care caută fericirea în Seoulul singuratic.
Îndrăgostiți la Seoul este un roman energic, vesel și emoționant, care prezintă atât viața strălucitoare de noapte din Seoul, cât și dimineața încețoșată de după. Young este un student coreean cinic, dar iubitor de distracție, care pendulează între casă, cursuri și paturile partenerilor găsiți pe Tinder. El și Jae-hee, cea mai bună prietenă și colega lui de apartament, frecventează barurile din apropierea casei, unde își îneacă anxietățile legate de viața amoroasă, familie și bani cu pahare de soju și țigări Marlboro Red pe care le țin în congelator. Cu timpul însă, până și Jae-hee îl părăsește pe Young și se așază la casa ei, lăsându-l să-și îngrijească mama bolnavă și să-și alunge singurătatea în relații cu diferiți bărbați, printre care unul a cărui frumusețe este egalată doar de răceală și altul care s-ar putea dovedi iubirea vieții sale.
Un roman ce abundă în descrieri senzoriale puternice, umor și emoție, Îndrăgostiți la Seoul este o explorare a singurătății milenialilor, precum și a bucuriilor vieții queer.
Sang Young Park s-a născut în 1988 și a studiat Limba și literatura franceză la Universitatea Sungkyunkwan. A lucrat ca redactor la o revistă, copywriter și consultant timp de șapte ani, înainte să debuteze ca scriitor. Povestirea care dă titlul colecției sale devenite bestseller, „Lacrimile unui artist necunoscut, sau paste Zaytun”, a fost printre cele mai citite pe Words Without Borders. Locuiește la Seoul.
„Picarescul ager și amuzant al lui Sang Young Park îl urmărește pe Young, eroul fermecător, din anii dezmățați de studenție până după 30 de ani, vârstă încă nepăsătoare, în timp ce alunecă printre iubiți, slujbe, prieteni și mai ales prin Seoul. Printre numeroasele plăceri oferite de acest roman minunat se numără comentariile lui Young legate de muncă, clasă socială, sex, viață domestică queer, dinamica familială coreeană contemporană și lumea literară în care se regăsește. Această carte mă obsedează.”
Andrea Lawlor
„Un roman amețitor… Înfățișat de Park, Young este gălăgios și enervant, nesuferit și magnetic, dificil și înțelept. Romanul se citește ca pe ecranul unui iPhone, e dinamic și creează dependență. Ce bucurie să vezi o explorare atât de profundă a vieții queer contemporane, cu traumele și extazele ei pulsând în armonie!”
Bobby Finger, New York Times Book Review
„O foame exuberantă motivează personajele din Îndrăgostiți la Seoul, oameni tineri, săraci și dornici să se lase în voia nenumăratelor plăceri din Seoul, fie ele carnale sau culinare.”
Hannah Bae, Eater
„Cu greu mă pot gândi la o reflecție mai frumoasă și mai sinceră asupra identității, dezvoltării și durerii printr-o lentilă queer decât această carte.”
Queerty
„Acest roman este obscen, amuzant, sfâșietor, neînfricat.”
Alexander Chee