Ziua internațională a traducătorului la Alice Books – 30 septembrie

Astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Traducătorului, ocazie cu care dorim să ne exprimăm recunoștința și să le mulțumim din suflet traducătorilor noștri deosebiți.

Așa că i-am rugat să ne împărtășească o parte din gândurile lor legate de această meserie, de experiența traducerii unei opere literare și multitudinea de metamorfoze cu care acest proces vine la pachet.

Iolanda Prodan

Cărți traduse la Alice Books: Dezumanizat, Gara Ueono, ieșirea spre parc, Școlărița, Amurg, Demoni chipeși și tutun, Human Lost, Florile Bufoneriei, Ea și pisica ei, Îndrăgostiți la Seoul, Vreau să mor, dar vreau să mănânc tteokbokki, Pastă de fasole dulce, Soția lui Villon și alte proze la feminin, Migdală, Iarbă, Tărâmul luminii, Vreau să-ți mănânc pancreasul, Kokoro.

Este o onoare pentru mine să transmit câteva gânduri cu ocazia Zilei internaționale a traducătorului, cu atât mai mult cu cât invitația a venit din partea editurii Alice Books, de care mă leagă o prietenie sinceră și o colaborare excelentă. Este foarte greu să dai un răspuns categoric și concis la întrebarea ce înseamnă să traduci literatură. Probabil că sunt atâtea răspunsuri câți traducători literari au fost, există și vor mai exista în lume. 

Cu toate astea, îndrăznesc să afirm că actul de traducere nu frizează trădarea, așa cum am fost obișnuiți să auzim.  Pentru mine, traducerea este o metamorfoză – nu doar a textului din limba sursă, ci și a traducătorului, fiindcă traducătorul trebuie să uite de sine și să simtă ca și cum ar fi în sufletul autorului – și o tălmăcire a emoției și vocii interioare a textului. Paradoxal, dar uneori, o acuratețe perfectă din punct de vedere gramatical și lexical înăbușă magma emoției ce pulsează în text. Tălmăcind emoția cuvântului scris, traducătorul se metamorfozează. 

Traducând Osamu Dazai, plonjez fără plasă de siguranță în universul onestității sfredelitoare, dureroase, mustind de suferință, într-un neant în care umanitatea dezarmantă și infernul aproape angelic se contopesc printre mici oaze de umor amar și cupe de sake sorbite la ceas de amurg. 

Vocea interioară răvășitoare a scrierilor dramatice ale lui Natsume Soseki a trezit în mine, pentru a nu știu câta oară, melancolia resemnării în fața destinului pe care, uneori, sau dintotdeauna, unii dintre noi ne amăgim că îl putem schimba. Scriitura lui Durian Sukegawa îmi reamintește de fragilitatea și imperfecțiunea ființei umane, de efemeritatea fericirii, toate atât de implacabile, dar dureros de necesare uneori. 

Schimbând registrul, stilul lui Sang Young Park m-a transpus în pielea  nonconformistului ce face slalom cu pasiune, umor spumos, și aer boem printre încrâncenările realității de zi cu zi, luându-se de guler cu soarta ce-i rânjește sfidător. 

Makoto Shinkai îmi dă un cec în alb spre o altă viață, în care  întâlnesc o altă eu, definită de o naturalețe și inocență ce nu alunecă în ridicol, pe care nici măcar nu încerc să le ascund. Și lista e lungă…Sunt doar câteva dintre metamorfozele plăsmuite prin transpunerea emoției și vocii interioare a textului tradus.

Închei cu un gând bun pentru redacția minunată a editurii Alice Books, ce șlefuiește emoțiile tălmăcite până se transformă în diamante, și pentru cititorii ei fideli și pasionați, fără de care metamorfozele și emoțiile descrise mai sus ar fi imposibile. 

Doresc tuturor traducătorilor să ardă și renască iar și iar, odată cu fiece frântură de emoție trimisă în univers.

Iulia Dromereschi

Cărți traduse la Alice Books: Legende & latte, Brute

Am tradus multe cărți. Și, de la o vreme, traduc multe cărți pentru Alice Books. Cu editura asta a fost potrivire la prima întâlnire – o poveste pe care cred c-o să o spun cu altă ocazie, mai permisivă ca spațiu și timp. Ca traducătoare, este important să fiu respectată, dar și înțeleasă; să mi se ia în considerare opiniile și să existe loc de negociere, mai ales când intervine viața. Să fie o relație reciproc avantajoasă, bazată în primul rând pe profesionalism, dar cu o doză zdravănă de omenie.

Cred că favorita mea de până acum din portofoliul editurii, tradusă de mine și în curs de apariție, a fost Acne: A Memoir de Laura Chinn. Ce e fascinat la autoare este că a trăit într-o (bucată de) viață mai mult decât un număr mare dintre contemporanii mei – căci am descoperit că autoarea și cu mine suntem de aceeași vârstă. Mai mult, Laura s-a născut cu 18 zile înaintea mea, și deși ne desparte un ocean multe dintre trăirile ei au fost, în același timp, și ale mele. Cu toate astea, nimic mai diferit decât locurile în care am crescut ea și cu mine; decât anturajele noastre; decât traumele. Și totuși, s-ar spune că „rezultatele” au fost similare, iar „Acnee” e o carte despre mai mult decât o maladie a pielii. E despre cum să fii bi-rasial, dar să n-aparții niciuneia dintre rase. Despre cum să găsești persoane la fel ca tine, și apoi să te întrebi dacă a fost decizia corectă. Despre copii care se cresc singuri și apoi își cresc părinții, și au puterea de a le mulțumi. Despre pierdere, și boală, și moarte, privite toate dintr-un unghi care separă fin auto-ironia de auto-compătimire, și te lasă cu un gust dulce-amar de „hei, am trecut și eu prin asta”.

Raluca Nicolae

Carte tradusă la Alice Books: Piatra de foc și alte povestiri

De multe ori sunt întrebată de ce traduc. Pentru bani? Nu chiar. Sigur, există și o remunerație, dar nu una care să te propulseze în rândul milionarilor. Traduc pentru că îmi place și pentru că simt că este o datorie culturală. Fără traducător am citi încă Biblia în latină, am asculta slujba în slavonă sau ne-am limita la lecturarea unor cărți în original, scrise în limbi la care am fost mai des expuși, să le zicem „limbi de circulație internațională”: engleză, franceză, germană ș.a., dar și așa poate că ne-ar scăpa o mulțime de înțelesuri și nuanțe.

În orice caz, ce facem cu accesul la celelalte culturi, aflate în afara sferei „de circulație internațională”? Ar însemna să nu mai citim niciodată un roman coreean, albanez sau suedez. Aici intervine de fapt datoria culturală a traducătorului de a fi gata să deschisă uși către alte spații culturale, către alte filozofii, mentalități și muzicalități lingvistice. 

Traducătorul este ușa, pragul prin care se pășește într-un „dincolo” altfel inaccesibil. Ar fi păcat să rămânem împotmoliți în autosuficiența unei singure culturi. Traducătorul, cu toate trădările textuale de care mai este acuzat uneori, are datoria culturală de a face să se întâlnească „dincoace” cu „dincolo” – un „dincoace” familiar, aparținând culturii în care ne-am născut și în care trăim, și un „dincolo” necunoscut, dar înzecit mai intrigant, mai interesant și mai plin de emoții. 

Ioana Filat

Carte tradusă la Alice Books: Băieții din cimitir

Sunt traducătoare literară de aproape 20 de ani. În zilele bune munca asta îmi oferă enorm de multă plăcere, satisfacții, precum și un anumit sens în viață, atât cât e. În zilele mai rele, când cuvintele parcă nimeresc pe alături și mă arată prea mult pe mine, cu toate limitările și idiosincraziile mele, pare mai degrabă un chin și o impostură. Însă, la bine și la greu, întotdeauna va rămâne o meserie minunată și o profesie necesară și utilă în sine și pentru sine.